Putini stiu ca primul sediu VELUX Romania (producator ferestre de mansarda) a fost la Cluj si ca, abia ulterior, compania s-a mutat din motive logistice, in centrul tarii, la Brasov. Timp de 11 ani, aici au fost birourile si showroom-ul care au reprezentat compania si de unde VELUX Romania le-a vorbit oamenilor despre beneficiile luminii naturale si ale ventilatiei folosind propriile produse. Incepand cu 2018, VELUX Romania seteaza noi standarde si transforma din temelii o hala industriala foarte veche intr-un nou spatiu de birouri si showroom. Lumina naturala, suprafetele vitrate mari, confortul si facilitatile unei cladiri moderne sunt doar cateva din avantajele noului spatiu.
Potentialul unui spatiu foarte vechi
Fosta platforma industriala Tractorul, lansata in 1925, ca fabrica de avioane si apoi transformata din 1946 intr-o uzina de productie pentru utilaje agricole, care a devenit in timp unul dintre primii zece producatori mondiali din industrie, este o emblema pentru Brasov. Azi, Coresi Business Park este unul dintre cele mai ample proiecte de regenerare urbana din Romania care a transformat fosta platforma industriala Tractorul intr-un parc de business, vibrant, cu numeroase spatii de birouri neconventionale, contemporane unde sunt gazduite companii internationale si locale, iar VELUX Romania este una dintre ele.
„Pentru noul birou cu showroom, am pornit de la ideea pe care am sustinut-o mereu: orice spatiu se poate reinventa la nesfarsit. Asa am vazut potentialul de amenajare si am dat valoare unui spatiu foarte vechi si degradat. Este vorba despre o veche hala industriala, care in trecut era recunoscuta drept <<biserica>> - din cauza acoperisului sub forma de cupola. Noul interior, a carui amenajare a fost o adevarata provocare, este manifestul nostru pentru un spatiu de locuit sanatos, plin de lumina naturala si aer proaspat. In calitate de lideri de piata, setam astfel noi standarde si ne reinventam, printr-un nou concept de birou si de showroom care pune in practica valorile grupului: dedicatia, respectul reciproc, imbunatatirea permanenta, intitativa locala, sincronizarea”, spune Noemi Ritea, director general VELUX Romania.
Open space cu suprafete vitrate mari
Noul birou este un open space cu suprafete vitrate mari si spatii generoase, unde lumina naturala pune in valoare mobilierul in stil minimalist, nordic. Liniile simple ale mobilierului urmaresc tendintele contemporane de amenajari interioare, in timp ce accentele rosii respecta branding-ul companiei. Este un interior care a fost gandit astfel incat sa puna accentul si pe colaborarea dintre colegi: prin suprafetele deschise si prin locurile de intalnire formale si informale.
Din noul spatiu nu lipsesc solutiile de iluminat VELUX: o fereastra pentru acoperis tip terasa VELUX, model CVP cu actionare electrica cu telecomanda a fost montata intr-o sala de intalniri, in coffee point si in doua grupuri sanitare s-au folosit tuneluri solare, astfel incat lumina naturala patrunde si in cele mai intunecate zone ale biroului.
La interior, clima poate fi controlata separat in fiecare birou, iar izolarea fonica este un adevarat atu, care ofera intimitate. Sala mare de meeting de la etaj se poate transforma oricand intr-un spatiu de training modern pentru desfasurarea cursurilor pentru angajati sau pentru parteneri, fiind dotata cu toate echipamentele si infrastructura tehnica necesare. In acelasi timp, platforma din fata biroului poate fi transformata intr-un mic spatiu expozitional pentru cursurile practice care se fac alaturi de parteneri.
Si, pentru ca VELUX Romania a incurajat mereu un stil de viata sanatos si un echilibru intre orele de munca si timpul liber, noul sediu este plasat strategic: in imediata apropiere exista un parc mare, cu numeroase facilitati pentru activitati in aer liber, dar si o cantina cu un meniu divers si o cafenea. Tot in zona este si cel mai mare centru comercial din Brasov care asigura accesul angajatilor la facilitati, precum restaurante, banci si la cel mai nou centru de fitness si piscina din Brasov.
Un concept nou de showroom
„Chiar daca noul spatiu nu se afla intr-o mansarda, am reusit sa aducem in Romania un concept nou de showroom cu mai multe functiuni, unele in premiera. Astfel, alaturi de colegii nostri din Danemarca am creat un display personalizat pe care sunt prezentate aproape toate produsele noastre, lucru imposibil de facut pe un acoperis adevarat”, mai spune Noemi Ritea, director general VELUX Romania.
Cei care vor vizita de acum showroom-ul VELUX Romania, vor avea ocazia sa testeze si sa ad-mire in detaliu atat produsele din gama Standard si Standard Plus, dar mai ales produsele Premium care nu sunt expunse nicaieri in tara: balconul Cabrio, fereastra de fum, iesirea pe acoperis, elementele verticale, ferestre pentru acoperis terasa si altele.
Despre Grupul VELUX
In urma cu 75 de ani in Danemarca, Villum Kann Rasmussen, fondatorul companiei, isi propunea sa transforme podurile intunecate in spatii locuibile de calitate, cu lumina naturala si aer proaspat. De atunci si pana in prezent, grupul VELUX a ajuns sa fie recunoscut in toata lumea pentru ca a revolutionat conceptul de fereastra de mansarda, dar si pentru inovatiile sale in domeniu si abilitatea de a dezvolta produse de inalta calitate care definesc standardele industriei.
Adresa: VELUX Romania, strada Turnului 5, Coresi Business Park, cladirea T42, modul A3, 500152, Brasov, Romania.