Knauf Insulation - Vata Minerala Ecose Technology
Velux Club

Grupul TeraPlast a dobandit controlul asupra Depaco

Data: 2018-01-31

Grupul TeraPlast a dobandit controlul asupra Depaco

Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor, anunta dobandirea controlului asupra Depaco S.R.L. Pretul pachetului majoritar de 67% a fost de 12,35 milioane euro.

Teraplast a incheiat o promisiune de vanzare-cumparare cu asociatii minoritari ai Depaco, pentru restul participatiei detinute de acestia de pana la 100% din companie. Tranzactia se va realiza in termen de cel mult 4 ani, la un pret corelat cu rezultatele Depaco din anii urmatori.

Grupul TeraPlast a dobandit controlul asupra Depaco dupa ce a primit aviz favorabil din partea Consiliului Concurentei. Avizul vine dupa ce Grupul TeraPlast a ajuns la o detinere de 67% din capitalul social al Depaco in luna noiembrie a anului trecut. 

Afacerile Depaco au crescut in 2017 inregistrand o cifra de afaceri de 40 de milioane de euro, cu o crestere de 45% fata de 2016. Pentru 2018, TeraPlast isi propune sa continue aceasta ascensiune si sa realizeze o crestere de peste 50% a business-ului Depaco.

In prezent, Depaco deruleaza planuri de dezvoltare ale fabricii de la Baicoi (jud. Prahova) si a celei din Podari (jud.Dolj) cu scopul de a mari capacitatile de productie si logistica.

Valeriu Irimescu, director General Depaco: „Noul an este unul reprezentativ pentru Depaco, tot mai prezent pe pietele din Europa. In ceea ce priveste urmatoarea perioada, ne propunem extinderea business-ului in toate zonele, acolo unde suntem mai putin prezenti – atat in Romania, in special in zona nord, cat si in zonele adiacente. Totul va fi bazat pe o putere financiara mai mare si pe o forta de vanzari mai buna, ceea ce ne va ajuta sa realizam pachete complete de produse pe nevoile clientilor si astfel sa aducem complementaritate afacerii noastre.”

Mirela Pop, Director General TeraPlast: „Parteneriatul solid pe care il avem cu asociatii Depaco ne indica o relatie de colaborare consolidata ce are la baza o viziune strategica impartasita. Suntem increzatori ca sinergiile create de buna colaborare dintre noi vor conduce la evolutii la fel de spectaculoase ale business-ului Depaco.”

parcul-industrial-teraplast-group

Grupul TeraPlast isi propune pentru anul 2018 o cifra de afaceri de peste 900 de milioane de lei. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe sapte linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tamplarie termoizolanta si tigla Metalica, prin brandul Wetterbest, detinand pozitii de top pe o mare parte din aceste piete. Compania-mama TeraPlast este lider de piata pe segmentele de canalizari exterioare si granule, si este al doilea jucator de pe piata de canalizari interioare. Subsidiara TeraSteel este al doilea jucator de pe piata de panouri sandwich si liderul pietei de structuri metalice zincate.

Despre TeraPlast Group

Cu o traditie de 120 de ani, Grupul TeraPlast este in prezent cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre cei mai importatii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe sapte linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tamplarie termoizolanta si tigla Metalica, prin brandul Wetterbest.

Grupul TeraPlast este activ pe piata externa din octombrie 2017, dupa deschiderea TeraSteel Serbia, prima fabrica inaugurata dupa 1990 si aflata integral in proprietatea unei firme romanesti.

Facilitatile de productie ale companiilor din Grup sunt localizate in Parcul Industrial TeraPlast, dezvoltat pe o suprafata de peste 200.000 mp, in extravilanul municipiului Bistrita. In ultimii 10 ani Grupul TeraPlast a investit 246 de milioane de lei in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie, dar si in extinderea portofoliului de produse.

Incepand din 2 iulie 2008 cea mai mare companie din Grup - TeraPlast este listata la Bursa de Valori Bucuresti, sub simbolul TRP.


Vizionari 804

Alte stiri din “ACTUALITATE”

Cum ar fi daca acoperisul tau ar contribui activ la reducerea emisiilor de carbon si la crearea unui oras mai verde, in timp ce iti scade costurile de intretinere?
Prin integrarea fatadelor verzi putem transforma orasele noastre in medii ecologice care sa combata in mod activ schimbarile climatice
Sisteme si solutii complete pentru acoperisuri verzi
Vegetatia din orase ajuta la reducerea temperaturilor prin evapotranspiratie, umbrire si absorbtie mai mica a caldurii si, astfel, poate contribui la scaderea mortalitatii cauzate de caldura